Stimată Doamnă / Stimate Domn,
Conferința științifică internațională „Patrimoniul de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine”, ediția a VII-a, este desfășurată în contextul Zilei Internaționale a fetelor și femeilor cu activități în domeniul științei. Deja al treilea an consecutiv, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Centrul Mitropolitan de Cercetări Științifice TABOR (Iași, România), Școlile Doctorale ale Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu mai multe organizații din domeniul cercetării și inovării din Români, Republica Moldova și dincolo de hotarele ei, organizează această manifestare științifică ce pune accent pe un subiect promovat de către UNESCO începând cu anul 2015, pentru a recunoaște și a aprecia rolul marcant al femeilor în domeniile ştiinţei, inovării şi tehnologiei.
Ediția din 9-10 februarie 2023 vine cu o agendă complexă și originală, un element de noutate fiind adresarea și deschiderea față de Școlile Doctorale ale Universității de Stat din Moldova. În acest context, invităm masteranzii și doctoranzii din instituțiile superioare de învățământ din țară și de peste hotare să participe la lucrările conferinței științifice. Prin aceasta se urmărește crearea oportunităților pentru tinerii cercetători de a acumula experiență în domeniile pe care le reprezintă, de a aborda subiecte stringente și de a împărtăși rezultatele cercetărilor inițiate.
Totodată, în cadrul conferinței, ne propunem să organizăm o expoziție internațională cu genericul „Patrimoniul uman – valoarea supremă a Republicii Moldova”, vă rugăm respectuos să ne transmiteți propunerile și solicitările Dumneavoastră cu referire la logistica necesară până la data de 20 ianuarie 2023.
Cunoscând preocupările Dumneavoastră în diferite domenii de cercetare, avem onoarea de a Vă invita să participați la lucrările conferinței științifice cu o comunicare ce reflectă activitatea Dumneavoastră.
Pentru buna organizare și desfășurare a conferinței, rugăm respectuos să transmiteți titlul comunicării Dumneavoastră, însoțit de un rezumat de 1500-2000 de caractere cu spații, în limbile română și engleză, până la data de 20 ianuarie 2023 la adresele menționate în această invitație.
Lucrările conferinței se vor desfășura în conformitate cu următoarele secțiuni și paneluri:
1) Arta și mitopoetica orașului în context național şi internațional, responsabili dr. Natalia Procop (nataliaprocop83@gmail.com și dr. Alla Ceastina (chastinalla@gmail.com).
2) Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural – experiență şi bune practice, responsabil dr. habil., prof. Nicoleta Vornicu (cmctaboriasi@yahoo.com).
3) Probleme de lingvistică și literatură. Provocări actuale, responsabil dr. Diana Dementieva (dementieva23diana@gmail.com).
4) Patrimoniul etnologic: de la necunoaștere la valorizare culturală, responsabil dr. Marina Miron (office.adtm@gmail.com).
5) Arheologia azi: probleme și soluții, responsabil Livia Sîrbu (livermur@yahoo.com).
6) Abordări contemporane în istorie, filozofie și educație, responsabil dr., conf. univ. Larisa Sadovei (sadovei.larisa@upsc.md).
7) Orașul Bălți: istorie, memorie și patrimoniu, responsabil dr., conf. univ. Ludmila D. Cojocaru (ludmila.cojocaru@nationalmuseum.md).
8) Științele sociale contemporane în era digitală, responsabil dr., conf. univ. Laura Tugarev (tugarevlaura@gmail.com).
9) Design interior: istorie și modernitate, responsabil dr. Liliana Platon (liliana.platon@udu.utm.md).
10) Științe ale vieții, științe exacte, responsabili dr. Gabriela Romanciuc, dr. Mirela Zaltariov (ssv.asm.md@gmail.com; zaltariov.mirela@icmpp.ro).
Organizatori și parteneri ai conferinței: Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Centrul Mitropolitan de Cercetări Științifice TABOR (Iași, România), Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare (Buzău, România), Institutul de Etnologie al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei (Lvov, Ucraina), Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Liberă din Berlin (Germania) ș.a.
Conferința științifică internațională „Patrimoniul cultural de ieri – implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine”, ediția a VII-a din 9-10 februarie 2023, este organizată în cadrul Programului de Stat „Cultura promovării imaginii orașelor Republicii Moldova prin intermediul artei și mitopoeticii”, cu cifrul 20.80009.0807.19, director de proiect dr. hab., prof. univ. Aliona Grati (Centrul de Studii Filologice „E. Coșeriu”, Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova).
Informații suplimentare (volumele editate și înregistrările video) despre edițiile anterioare (2019–2022) ale conferinței și revistele editate sunt disponibile la link-urile de mai jos:
- ediția a VI-a, 27-28 septembrie 2022: https://asm.md/responsabilitatea-fata-de-patrimoniul-cultural-readusa-atentia-comunitatii-stiintifice; https://asm.md/sites/default/files/2022-10/Patrimoniul_ieri_vol.%20IV_Condraticova_site.pdf; https://www.youtube.com/watch?v=iUA8Obsf25M; https://www.youtube.com/watch?v=SAX7AJDucSI&feature=emb_logo&ab_channel=IDSITV;
- ediția a V-a, 22 februarie 2022: https://asm.md/sites/default/files/2022-02/Patrimoniul_cultural_ieri_22.02.2022_Condraticova.pdf; https://www.youtube.com/watch?v=X80O9uWgHuc&t=4811s
- ediția a IV-a, 28-29 septembrie 2021: https://www.youtube.com/watch?v=S00Pgzwi5WE; https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Patrimoniul_cultural_ieri_ed.%2B4_28-29.09.2021_Condraticova.pdf
- ediția a III-a, 11-12 februarie 2021: https://www.youtube.com/watch?v=DlzUqSWwehQ; https://asm.md/ziua-internationala-femeilor-cu-activitati-domeniul-stiintei, https://roresearch.ro/wp-content/uploads/2021/02/Conferinta-cercetare_11.02.2021_rezumate-romana-1-1.pdf;
- ediția a II-a, 22-23 septembrie 2020: https://www.youtube.com/watch?v=_dFrQBbn490; https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Patrimoniul_cultural_de_ieri_2020_program-8-12.pdf; https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Patrimoniul_cultural_de_ieri_2020_culegere%2Barticole_site.pdf
Prima ediție, 23-24 septembrie 2019:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Patrimoniul%20cultural%20de%20ieri_2019.pdf; https://www.youtube.com/watch?v=oqxLTsZYgGQ,https://www.youtube.com/watch?v=HmDnoszRPis
Vă mulțumim că suntem împreună în ideea valorificării științifice și promovării patrimoniului.
Cu deosebită apreciere,
Dr. hab. Liliana Condraticova
Președintele Comitetului Organizatoric
Secretar științific general al AȘM
Date de contact: patrimoniuldeieri@gmail.com


English
Русский