Conferința științifică națională cu participare internațională ”Științele Naturii în Dialogul Generațiilor- 2025” ( ediția a VIII-a ), tradițional organizată de către Școala Doctorală Științe ale Naturii (ȘD ȘN) din cadrul Universității de Stat din Moldova, a derulat anul acesta pe 17-19 septembrie și a permis doctoranzilor să participe la alte două manifestări științifice din domeniul Științelor Naturii – Congresul Internațional al Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova (XII) și Simpozionul Internațional „Biotehnologii avansate – realizări și perspective” (VII). Manifestarea a fost deschisă de către dna acad. Maria DUCA, director al ȘD Științe ale Naturii și președintele Asociației Științifice a Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova. Cu un cuvânt de salut a venit dl rector al USM, pr. Igor ȘAROV, care a subliniat importanța solidarității și unității comunității academice. La deschidere au participat personalități academice de prestigiu, printre care – acad. Marius ANDRUH (vicepreședinte al Academiei Române); acad. Victor ȘVARTAU (Institutul de Fiziologia Plantelor și Genetică, Kiev, Ucraina); prof. Andrei PĂUN (director al Institutului de Inteligență Artificială al Academiei Române); prof. Abram KOROL (Universitatea din Haifa, Israel); prof. Constantin ILIADI (Universitatea din Toronto, Canada), fiecare a prezentat și discurs la sesiunea plenară, în fața publicului interdisciplinar – conducători de doctorat și doctoranzi din domeniile coordonate de către ȘD ȘN – științe chimice, biologice, fizice, matematice, tehnologiilor ale informației, științelor ale mediului și pământului.
Evenimentul a reunit doctoranzi din cadrul Universității de Stat din Moldova, dar și participanți din instituțiile de învățământ superior din țară, creând un spațiu academic de reflecție și schimb de idei, antrenând tinerele cadre în dezbateri științifice și aprecierea propriei valori.
Activitatea celor 11 ateliere tematice, unde au ținut discursuri și prezentat postere doctoranzii școlii noastre și invitații la manifestări, au fost organizate în instituțiile științifice de profil și în cadrul departamentelor USM:
1. Genetica plantelor, ameliorarea și procesul metabolic. Prezidiul – mc AȘM Galina Lupașcu ( IGFPP), dr. Simion Musteața (AȘM), dr. Grigore Batîru (UTM, FSA);
2. Genetică moleculară și biologie celulară. Prezidiul – dle dr. Victoria Sacară (IMSP IMC) și Angela Port (USM, CGF);
3. Bioinginerie, biotehnologie pentru protecția mediului și a plantelor. Prezidiul – dr. Leonid Volosciuc, dna dr. Svetlana Smerea ( IGFPP);
4. Conservarea și utilizarea resurselor genetice. Prezidiul – dle dr. Galina Comarova (UTM, FSA) și Gabriela Romanciuc ( IGFPP);
5. Ecologia și biologia animalelor. Prezidiul- dna mc AȘM Laurenția Ungureanu (dir. IZ, USM), dr. Lucia Bilețchi (IZ), dr. Tudor Nastas ( IGFPP, USM);
6. Biotehnologii. Prezidiul–dle dr. Liliana Cepoi și Tatiana Chiriac (UTM, IMB);7. Biologia omului. Prezidiul –acad. Teodor FURDUI (IFS) , mc AȘM Ion MEREUȚĂ (dir. IFS, USM), dna dr. Valentina CIOCHINĂ ( IFS);
8. Macrocompuși, metabolism și tehnologii chimice sustenabile. Prezidiul – dle mc AȘM Aculina Arîcu (dir. ICh, USM ), dr. Viorica Gladchi (USM), dr. Maria Cocu ( ICh, USM);
9. Fizică aplicată și tehnologii emergente. Prezidiul- dna dr. Olga Șikimaka (dir. IFA) și dl dr. Sergiu Vatavu ( USM);
10. Modelare matematică, inteligență artificială și date mari în științele naturale. Prezidiul – dl dr. Tudor Bragaru ( USM);
11. Geografie și protecția mediului. Prezidiul – dr. Vitalie Sochircă ( decan FBG USM), dr. Igor Nicoară și dna dr. Tatiana Nagacevschi (USM).
Evenimentul a oferit o platformă pentru dezbateri științifice, promovând totodată colaborarea între doctoranzi și cadre didactice, precum și internaționalizarea cercetării. Grație tehnologiilor de conectare on-line arealul participanților a fost extins. Astfel, la Conferința științifică națională cu participare internațională ”Științele Naturii în Dialogul Generațiilor- 2025” ( ediția a VIII-a ) au participat peste 430 persoane din 21 universități, 48 instituții științifice din 10 țări, inclusiv Republica Moldova (266), România (63), Ucraina (55), Serbia (23), Federația Rusă (14), Germania (15), Republica Slovenia (1), Sudan (1), Franța (1) , Georgia (3).
Mulțumim tuturor participanților, moderatorilor, membrilor comitetului științific și organizatoric pentru contribuția activă la reușita conferinței.
Lucrările prezentate la conferință cât și la congres au fost publicate în două Culegeri, care le puteți consulta la adresa- https://agarm.md/?page_id=1405



English
Русский